Garda de Mediu a cerut închiderea gropii de gunoi de la Stăuceni

Garda de Mediu Botoșani a cerut închiderea gropii de gunoi de la Stăuceni, în urma unui control efectuat la depozitul respectiv. Potrivit șefei Gărzii de Mediu, Cristina Kashyap, a fost trimisă o adresă către Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani prin care a fost propusă suspendarea autorizației integrate de mediu, până la „tratarea în totalitate a levigatului pe care îl generează corpul depozitului”.

Potrivit acesteia, în noiembrie 2021, comisarii Gărzii de Mediu au efectuat un control la depozitul de gunoi, în urma căruia au fost stabilite opt măsuri de remediere a problemelor. Patru dintre ele aveau ca termen 60 de zile. În martie, anul acesta, Garda de Mediu a făcut noi verificări și s-a constatat că două dintre măsuri nu erau îndeplinite.

„Am transmis către Agenția pentru Protecția Mediului o adresă pentru prin care i-am înștiințat și am propus suspendarea autorizației integrate de mediu”, a declarat Cristina Kashyap.

Potrivit acesteia, una dintre măsuri a fost îndeplinită parțial, respectiv depunerea documentației pentru reautorizarea amplasamentului, dar mai rămâne tratarea levigatului și interzicerea întoarcerii concentratului pe depozit.

„Noi am înregistrat o singură poluare de levigat în anul 2020, care în decurs de 24 de ore, 36 de ore atunci, s-a stopat. În prezent nu se deversează levigat de pe amplasament. Singura problemă care intră acum pe suspendarea autorizației integrate este tratarea în totalitate a levigatului pe care îl generează corpul depozitului”, a adăugat Kashyap.

Operatorul depozitului a primit o amendă de 100.000 lei, iar la solicitarea Agenției pentru Protecția Mediului, controlul va fi reluat până pe 10 iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *