Preşedintele organizaţiei municipale PNL, Gheorghe Iavorenciuc: Câţi botoşăneni or să meargă să se scalde la un preţ de 50 lei intrarea la zona de agrement Cornişa?

Gheorghe Iavorenciuc, presedintele organizatiei municipale a PNL
Gheorghe Iavorenciuc, presedintele organizatiei municipale a PNL

Liberalii botoşăneni s-au declarat nemulţumiţi de modul cum se fac lucrările de investiţii în municipiul Botoşani. Gheorghe Iavorenciuc, preşedintele organizaţiei municipale a PNL, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că lucrările care se fac pe Calea Naţională, dar şi în alte zone din municipiu sunt făcute de mântuială.

Aceste lucrări care se fac acum nu sunt la standarde moderne. O pistă pentru biciclişti arată cu totul altfel. Trotuarele trebuiau să aibă incluse prin proiect o pistă pentru biciclişti, care este necesară. Peste tot în lume este aşa ceva. Este o lucrare care se executa acum 20 de ani, numai culoarea este schimbată. Este o lucrare prost făcută şi, aşa cum ne-am obişnuit, o să o dărâme din nou„, a spus Iavorenciuc.

Preşedintele organizaţiei municipale a PNL s-a arătat nemulţumit şi de investiţia care urmează să se facă în zona Cornişa. Iavorenciuc spune că muntele de bani care va fi cheltuit pentru realizarea zonei de agrement putea fi direcţionat către realizarea a cu totul alte lucrări şi asta pentru că botoşănenii, care îşi duc traiul de pe azi pe mâine, nu-şi vor permite din punct de vedere financiar să se bucure de zona de agrement.

O să vină doamna Udrea să semneze acel contract de 20 milioane euro la marea bază de agrement Cornişa. Costurile Primăriei şi ale bugetului local sunt de 6 milioane euro. Câţi botoşăneni or să meargă să se scalde la un preţ de 50 lei intrarea, că aşa se preconizează ca intrarea în acest complex va fi de 50 lei. Mai mult, costurile vor fi foarte mari de întreţinere a acestor bazine de înot. Nu s-a făcut o fundamentare corectă pe populaţia din Botoşani, pe populaţia urbană, pe gradul de sărăcie, să se ştie câţi au banii aceştia în buzunar să-i dea pe o scălduşcă în acest complex„, a completat Iavorenciuc.

4 thoughts on “Preşedintele organizaţiei municipale PNL, Gheorghe Iavorenciuc: Câţi botoşăneni or să meargă să se scalde la un preţ de 50 lei intrarea la zona de agrement Cornişa?

  1. „Ce-i trebuie chelului tichie…” De ce municipalitatea nu se gandeste sa deschida ceva care sa ofere locuri de munca botosanenilor si posibilitatea de a castiga bani.Se deschid doar supermaketuri,parcuri de distractii …in timp ce veniturile populatiei sunt din ce in ce mai mici. Singura problema e ca nu se vad alternative concrete la actualòa clasa politica. Toti urmaresc numai interesele personale…Pacat

  2. Stai linistit Ghorghe.Or sa se scalde o multime!Tu vezi cate masini conduse de tineri fara ocupatie circula pe strada ,chiar daca benzina e scumpa?

  3. În momentul când va fi gata baza de agrement Cornișa, voi veți fi la putere, veți vopsi totul în roșu și galben și veți face accesul foarte ieftin, pentru tot poporul! Binențeles că veți omite să amintiți că banii au fost dați de Udrea! Nu-i așa că e minunat!

  4. Destept om….ce pregatire are?
    Vrea sa-si faca campanie dandu-si cu parerea in legatura cu ceva ce nu se stie cum o sa fie…asa l-au invatat eminentele din fabrica de manipulat….prosti ne mai crezi Gheorghe….lasa-ne…cauta altii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *