Descoperire șocantă în Maramureș. Un copil în vârstă de 12 ani a fost găsit mort în cușca unui câine, acolo unde tatăl acestuia i-ar fi ascuns cadavrul timp de o lună, pentru a continua să beneficieze de alocație și ajutorul de handicap al copilului.
Cazul a fost semnalat în Sighetu Marmației aseară, 23 mai, la ora 21.09, când un vecin a sunat la Poliție, constatând că băiatul nu mai fusese văzut de ceva timp. Inițial, acesta le ceruse părinților să îl poată vedea pe minor, însă aceștia au refuzat în mod categoric, moment în care vecinul a apelat serviciul de urgență.
Polițiștii ajunși la fața locului au dispus arestarea părinților băiatului decedat, iar trupul victimei a fost transportat la spital, pentru a fi stabilite cauzele exacte ale producerii decesului.
Într-o anexă a imobilului din strada Câmpu Negru, a fost identificat un sac de plastic, în care se afla trupul neînsuflețit al minorului de 12 ani. Tatăl copilului, în vârstă de 48 de ani, a fost la Spitalul de Psihiatrie Sighetu Marmației, pentru a fi supus unei expertize, urmând ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației să ancheteze cauzele exacte ale producerii decesului.
Sursa: evz.ro