Cinci drumuri județene, care sunt încă de piatră, vor fi modernizate. Luni au fost semnate, la Consiliul Județean Botoșani, contractele privind realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru modernizarea a cinci drumuri care totalizează peste 36 km. Este vorba de DJ 294A Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN 24C (7,8 km), DJ 293A, Coțușca – Viișoara (6 km), DJ 291K, Lozna – Călinești – DN 29C – Talpa (7,2 km) DJ 294C, Borolea – Hănești (5,5 km), și DJ 291 D, Oroftiana; Baranca – Bajura (10 km)
Județul are în total șapte drumuri de piatră, procedura pentru celelalte două drumuri de piatră, respectiv DJ294B, Ștefănești – Murguța – Dobârceni (10,6 km) și DJ 293 Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca (15 km) – a intrat în faza contestațiilor, a declarat președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.
”Cele cinci drumuri pentru care semnăm astăzi contractele de proiectare sunt din toate regiunile județului și, așa cum am demonstrat în prima parte a mandatului, trec prin comune conduse de primari din toate partidele, pentru că dezideratul nostru este să dezvoltăm județul în integralitatea sa. Sperăm ca la eforturile noastre să se alături toți oamenii politici, să ne sprijine când este cazul și să înțeleagă faptul că Botoșaniul are nevoie de investiții, iar prioritare sunt cele de infrastructură, pentru că aceasta asigură căile de acces și dezvoltarea unitară a întregului județ. Numai așa putem recupera decalajele față de celelalte regiuni ale țării. Aceste proiecte tehnice vor fi puse în operă prin accesarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, în cadrul căruia Consiliul Județean Botoșani a depus 11 cereri de finanțare”, a precizat Doina Federovici.
sifonatorii de bani publici cu lucrari de drumuri facute de mantuiala care in 3-4 nai sa se macine !
rusine la buscarie cu cei care fac lucrari de calitate indoilenica !
CINE ESTE RESPONSABIL DE NENOROCIREA DE PE MANOLEASA -RADAUTI care se macina care dupa fiecare iarna se faramiteaza tot asfaltul turnat ! justitia este mana in mana cu CJ politia , serviciile dorn greu nici nu vad??