În perioada 6-7 mai 2022 s-a desfășurat a XII-a ediţie a Festivalului de Teatru pentru Tineret ,, De-a Râsu’ Plânsu’ „, organizat de Școala Populară de Arte şi Meserii ,,Tiberiu Brediceanu” din Braşov.
Cei mai mici competitori, ca vârstă, au reușit să convingă juriul, iar piesa „Când pisica nu-i acasă”, a impresionat și a obținut premiul pentru „Cel mai bun spectacol”, în aplauzele furtunoase ale celor prezenți. Din distribuție au făcut parte: Ghivireagă David, Pavăl Nicholas, Olteanu Șerban, Zorilă Natalia, Pețenchea Eric, Butnariu Elena, Petrariu Sofia, Vițelariu Tudosă Iulia, Sabadac Aida, Stîncescu Katerina, Prisacariu Rareș, Bâcu Ruxandra.
”Micii botoșăneni au convins prin prezență de spirit, naturalețe, dezinvoltură, aducând multe zâmbete și aprecieri pe parcursul evoluției de pe scenă. În cadrul festivalului, pe lângă momentul de grup, 3 dintre „șoriceii” din Trupa mică au prezentat câteva momente individuale. Șerban, Rareș și Nicholas au sensibilizat audiența și au demonstrat că la Școala Populară de Arte din Botoșani talentul și munca se împletesc într-un succes garantat”, transmite printr-un comunicat Școala Populară de Arte Botoșani
Rareș Prisacariu, în vârstă de doar 6 ani, are o memorie deosebită și a impresionat prin prezentarea inedită, atât a monologurilor „Geniu pustiu”, de Mihai Eminescu și „Vlad Țepeș”, cât și prin recitare de poezii diverse.
”Silvia Răileanu, coordonatorul spectacolului, actriță la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, are în palmares numeroase premii obținute în țară și la nivel internațional, și nu în ultimul rând, se bucură de popularitate în lumea artistică. Este un profesor devotat muncii sale, transmite o dragoste infinită cursanților pe care îi pregătește și mereu surprinde prin proiecte noi, de anvergură. După cum au relatat organizatorii, scopul festivalului a fost să ofere posibilitatea tinerilor să se exprime prin intermediul teatrului, să-şi demonstreze calităţile artistice, atît cele actoriceşti, cît şi cele dramatic-literare”, mai precizeaza sursa citata.
Festivalul s-a desfăşurat în regim de concurs şi s-a adresat tinerilor cu aspiraţii spre actorie, regie şi dramaturgie (arta scrisului dramatic).