Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă recomandă instituţiilor şi populaţiei să îşi facă rezerve de apă

ISU Botosani
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botosani

Întrucât S.C. Nova Apaserv S.A. a anunţat sistarea furnizării apei pentru  perioada 06 mai, ora 08.00- 07 mai, ora 12.00, în localitățile Botoșani, Dorohoi, Bucecea, Flămânzi şi localitățile limitrofe pentru executarea unor lucrări,  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga“ al Judeţului Botoşani recomandă operatorilor economici, instituţiilor şi populaţiei să-şi asigure rezerve minime de apă pentru situaţii de urgenţă generate de incendii şi interzice folosirea în scopuri tehnologice a apei din bazinele destinate stocării acesteia pentru stingerea incendiilor.

Totodată, se impune intensificarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la locurile de muncă. Zilnic, se va asigura personalul necesar primei intervenţii, astfel încât orice incendiu să poată fi observat încă din fază incipientă, când pentru stingere nu este necesară o cantitate mare de apă, ci doar stingătoare sau pături ude.

Populaţia este rugată să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe pentru a evita pierderile de vieţi omeneşti şi a bunurilor materiale.

I.S.U. Botoşani şi-a luat propriile măsuri de asigurare a intervenţiilor în cazul producerii unor incendii, precum şi de verificare a respectării regulilor de prevenire, se precizează într-un comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *