Botoșăneanul care, de Paște, a provocat scandal la locuința soției sale, de care nu avea voie să se apropie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Este vorba de Leontin Mocanu, din localitatea Adășeni, care este acuzat de încălcarea ordinului de protecție emis de autorități.
Bărbatul de 62 de ani a primit, pe 21 aprilie 2022, un ordin de protecție, în baza căruia prin care a fost dispusă evacuarea sa din locuința comuna cu soția sa, precum și păstrarea unei distanțe de 50 de metri față de aceasta, pentru o perioadă de șase luni. În a doua zi de Paște, pe 25 aprilie, bărbatul a revenit la locuința comună, unde ar fi consumat băuturi alcoolice, iar la solicitarea soției de a părăsi domiciliul, acesta ar fi refuzat și ar fi provocat scandal.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului, l-au identificat pe bărbat în curtea locuinței, acesta fiind imobilizat și condus la sediul poliției. Față de el a fost emisă inițial o ordonanță de reținere, iar apoi Judecătoria Săveni a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Botoșăneanul a fost nemulțumit de decizia instanței și a contestat măsura la Tribunalul Botoșani, însă instanța i-a respins acțiunea.
În aceste condiții, bărbatul va petrece următoarea lună în spatele gratiilor.