Cum funcționează avioanele care aduc ploaia. Două aeronave acționează în Botoșani și Suceava

Foto: StirileProtv

În timp ce seceta afectează regiuni intinse, din țară și avem o suprafață redusă pe care funcționează sistemele de irigații autoritățile caută soluții care să aducă artificial ploaia în România. În aceste zile, în regiunea Moldovei din avioane sunt împrăștiate în nori substanțe care pot declanșa fenomenul natural. Două avioane, închiriate din Bulgaria, au încercat să aducă ploaia în Suceava și Botoșani, potrivit StirileProtv.ro.

„În două minute o să fim în nori și o să detonăm două torțe pe partea aceea.” Torțele despre care vorbește un bărbat sunt pline cu substanțe chimice.

La trei mii de metri altitudine, din acestea s-au împrăștiat iodură de argint, clorură de sodiu și dioxid de carbon solid. Substanțele au rolul să atragă picăturile de apă din nori, iar în momentul în care acestea se unesc și își cresc volumul ar trebui să apară ploaia.

Miercuri, specialiștii nu s-au putut pronunța dacă experimentul a reușit. Spun că încă adună date, dar că au fost condiții ca totul să fi mers bine.

Dan Axinte, manager de proiect: „Se apropie un vânt rece dinspre nord, lucru care favorizează intervenția asupra norilor cumulis și stratus.”

Zece zile va dura experimentul și – în total – sunt șase județe din regiunea Moldovei în care se încearcă aducerea ploii prin această metodă de însămânțare a norilor.

Gheorghe Caunei Florescu, director general AASNACP: „Moldova se află sub amenințare de secetă. Este singura zonă unde, acum când s-a luat prognoza, s-a constat că se afla sub amenințare de secetă. Vom face aici 10 zile de creștere a precipitațiilor.”

Astfel de experimente au mai fost făcute în trecut și în alte regiuni.

În Dobrogea – de pilda – în 2019 s-ar fi observat o sporire a cantității de apă căzută pe metrul pătrat de la o sută de mililitri la 10 litri – susțin cei de la Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național de Creștere a Precipitaliilor.

Teste pentru stimularea precipitațiilor urmează să fie făcute și în Oltenia.

Dan Axinte: „Nivelul următor înseamnă implementarea dacă se confirmă rezultatele acestor teste. Pe plan internațional, o creștere a precipitațiilor prin stimulare de 10-15% este suficientă”.

Dacă experimenele vor avea randamentul așteptat, România vrea să cumpere, cu bani europeni, 8 avioane cu care să aducă ploaia. Cu ele – spun specialiștii – ar putea salva de la secetă 5 milioane de hectare de teren.

Grecia, Bulgaria, Spania, Statele Unite și Franța folosesc acest sistem de zeci de ani. Noi încă ne rugăm la Dumnezeu să plouă și avem secetă extremă în zone intinse.

Rapița, floarea soarelui și grâul suferă în lipsa apei. Iată ce se întâmplă în Vaslui.

Dan Hurduc, fermier: „Cu câțiva litri de apă în 4 luni e imposibil să facem producții. Grâul s-a autoreglat și densitatea s-a redus. E rar și foarte uscat.”

Udarea terenurilor prin însământarea norilor este mai ieftină decât irigarea lor. În jur de 15 euro ne-ar costa să provocăm ploaia pe un hectar. Există totuși o condiție esențială: să fie nori.

3 thoughts on “Cum funcționează avioanele care aduc ploaia. Două aeronave acționează în Botoșani și Suceava

  1. REFACETI SISTEMUL DE IRIGATII PE CARE CON=MUNISTII LAU PUS LA PUNCT ……NU DATI BANI PE ILUZII PENTRU NISTE SPAGI GRASE

  2. Vanzatorii de iluzii…. Sistemul de irigatii e precis si sigur ! Egiptul o tara bananiera produce datorita irigatiilor de la NIL!
    sistemul de irigatii nu se va prabusi …. CAZANELE ZBURATOARE SE VOR PRABUSI SI ATI PIERDUT SUNTE DE MILIOANE !
    SISTEMUL DE IRIGATII HOTILOR!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *