Iustina Bolohan, cel de-al șaselea copil al familiei părintelui Constantin Bolohan, a primit în a doua zi de Paști, 25 aprilie, Taina Sfântului Botez.
Slujba a fost oficiată la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Botoșani de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
ÎPS Teofan s-a aflat a doua zi de Paște la Botoșani, când a fost sărbătorit Sfântul Gheorghe și a participat la slujba oficiată la Mănăstirea Popăuți.
Foto: Doxologia.ro