Zeci de ucraineni fac Paștele în spații de cazare puse la dispoziție de autoritățile din Botoșani

Zeci de ucraineni fac Paștele în spații de cazare puse la dispoziție de autoritățile din Botoșani. Potrivit datelor transmise de Instituția prefectului, duminică, la ora 08.00, erau cazați în spațiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani 74 cetățeni. La această cifră se adaugă persoanele care au fugit din calea războiului și care sunt cazate în spații private, precum hoteluri sau pensiuni, sau persoane fizice din Botoșani.

În ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 84 persoane și 20 vehicule. „Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă”, susțin reprezentanții Prefecturii Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *