Deputatul din Botoșani, Andrei Drancă, de 34 de ani, este pasionat de raliuri. Acesta a participat, ca și copilot, alături de George Hobjilă, de 23 de ani, la Raliul Maramureșului. Cei doi au reușit să urce pe locul opt, la clasa A2, în Raliul Maramureșului, la această competiție fiind 77 de echipaje. Cei doi s-au întrecut pentru podium cu 24 echipaje la CNR2 și 14 echipaje la clasa A2.
Drancă și Hobjilă se arată mulțumiți de rezultat în condițiile în care mașina avea cauciucuri de uscat, iar în timpul raliului a plouat.
„Pot spune cu mâna pe inima ca, Chiar am mers la limita, deși timpul și filmarea nu redau bine feelingul mașinii, pot spune ca am fost mereu la limita pe fiecare viraj, am mers cu cauciucuri de uscat pe ploaie din cauza bugetului, dar ne am distrat si am făcut spectacol pentru oamenii care au stat in ploaie pentru noi. La cât de bine s a adaptat Andrei cu dictarea îmi da speranțe ca vom putea scoate totul pe uscat la următoarele etape”, a spus Hobjilă.
Echipajul de la Botoșani se pregătește acum pentru raliul Harghitei, care va avea loc la sfârșitul acestei luni, în perioada 29- 30 aprilie.