Credincioșii botoșăneni, așteptați la procesiunile de Florii. Vezi care sunt traseele în cele trei localități!

În perioada 16-17 aprilie 2022, vor avea loc procesiuni de Florii în trei localități din Botoșani.  Sâmbătă, 16 aprilie 2022, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim va avea loc procesiunea de Florii la Dorohoi, începând cu ora 13.00, de la Biserica „Învierea Domnului”, dar și la la Darabani, începând cu ora 16.00, de la Biserica „Sfântul Nicolae”.

În municipiul Botoşani, pelerinajul va avea loc duminică, 17 aprilie 2022, începând cu ora 14.00, de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Sărbătoarea Floriilor este una simbolică pentru credincioșii din România cunoscută și cu denumirea de „Săptămâna Mare”. Manifestările vor fi supravegheate de jandarmi și polițiști.

Iată traseele de deplasare ale procesiunilor de Florii:
– în municipiul Botoșani- Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Blvd. Mihai Eminescu – Biserica Sfinții Andrei și Nectarie – Biserica Sfinții Trei Ierarhi (str. Bucovina) – Biserica Sfânta Ecaterina (ANL Bucovina).
– în municipiul Dorohoi, în data de 16 aprilie, în intervalul orar 13.00 – 16.00 – Biserica Învierea Domnului – str. Ștefan cel Mare – Biserica Sfântul Nicolae – str. Dumitru Furtună – Pietonal – Catedrala Adormirea Maicii Domnului.
– în orașul Darabani, în data de 16 aprilie, începând cu ora 16.00 – Biserica Sfântul Nicolae – DN 29A – Troița Eroilor, Primăria Darabani – continuare DN 29A – Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *