Rata de promovare la examenul de Evaluare Națională la nivelul județului Botoșani este de 54,79%, potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Potrivit sursei citate, la Limba și literatura română, rata de promovare a fost de: 64,13%. La această disciplină, nu a fost nicio notă de 10. La matematică, procentul de promovare este de 50,90%. Doar doi elevi au obținut nota 10. De asemenea, niciun elev nu a obținut media 10.
”Rezultatele din acest an școlar sunt mai bune decât cele obținute de elevi la simularea Examenului de Evaluare Națională 2021, când procentul a fost de 49,28%. Rezultatele au fost aduse la cunoștința elevilor și părinților de către profesorii de la clasă, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare. Rezultatele obținute de elevi la simularea Examenului de Evaluare Națională nu sunt publice. La solicitarea părinților notele vor putea fi trecute în catalog”, a declarat Irina Telișcă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean.
Rezultatele obținute se vor analiza, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare.