Încep balurile în municipiul Botoșani! Festivalul „Balul Bobocilor” se va desfășura după vacanța de Paște la Casa de Cultură a Sindicatelor. Șase licee din Botoșani participă la acest festival. Primul care va sparge gheața este Colegiul Economic „Octav Onicescu”, pe 18 mai, urmează Colegiul Național „Mihai Eminescu”, pe 21 mai, apoi Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, pe 24 mai.
Pe 26 mai este rândul liceenilor de la Colegiul Teoretic „Grigore Antipa”, iar pe 28 mai a celor de la Colegiul Național „A.T. Laurian”. Ultimul bal va fi pe 31 mai, când se vor întrece în frumusețe și talent elevii de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”.
Toate spectacolele vor începe de la ora 17.00, iar biletele se vând în licee.