Începând cu această săptămână, a fost deschis șantierul pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Botoșani, pe un tronson de aproximativ 170 de metri, paralel cu strada Independenței, unde erau necesare lucrări de reparații de urgență, informează Primăria Botoșani.
Constructorii lucrează pe partea de decapare a asfaltului, refacerea fundației, reabilitarea trotuarelor cu pavele și borduri iar în final vor amenaja stratul de uzură.
„Lucrările presupun decopertarea străzii de asfalt, refacerea fundației și a trotuarelor și amenajarea stratului de uzură”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Constructorii au oferit garanții că, dacă condițiile meteorologice vor permite, lucrările pe acest tronson vor fi finalizate la jumătatea lunii în curs.