O casă din Pomârla a fost cuprinsă de flăcări după ce proprietarul a adormit în timp ce fuma. Până să realizeze ce se întâmplă, bunurile din cameră s-au aprins, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
”Flăcările s-au extins la o altă încăpere și acoperiș. Alarma a fost dată aproape de miezul nopții de vecini care, până la sosirea forțelor de intervenție, au intrat în casă și l-au căutat pe bărbatul, în vârstă de 48 de ani. L-au găsit într-una dintre încăperile unde flăcările nu au ajuns, era conștient și nu prezenta arsuri. Botoșăneanul a fost predat unui echipaj SAJ care l-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat Dorina Lupu.
Pompierii din Dorohoi au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor. Au ars bunurile din două încăperi și acoperișul casei. S-au salvat bunurile din două încăperi, două case, două autoturisme, două depozite de furaje și unul de lemne de foc. Intervenția a durat mai bine de două ore.