Ziua Batalionului 335 Artilerie ,,Alexandru cel Bun” a fost sărbătorită, miercuri, printr-o ceremonie militară și religioasă, desfășurată la sediul unității din Botoșani. Evenimentul a cuprins primirea oficialităților, intonarea imnului național, oficierea unui serviciu religios, alocuțiuni, premierea voluntarilor Grupului Invictus din garnizoană, acordarea de distincții și embleme pentru militarii în activitate ai batalionului, dar și cei în rezervă sau în retragere care s-au distins prin merite deosebite obținute de-a lungul carierei, acordarea de embleme și distincții reprezentanților autorităților locale și ai mediului economico-financiar din Municipiul Botoșani și defilarea efectivelor unității.
Tot miercuri s-a dat citire ordinului de numire în funcția de comandant al Batalionului 335 Artilerie ,,Alexandru cel Bun” a locotenent-colonelului Codruț-Ștefan Obreja care a muțumit tuturor militarilor batalionului pentru implicare și devotamentul arătat și demonstrat în toate activitățile pe care le desfășoară.
La activitate au luat parte reprezentanți ai autorităților locale, ai sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și militari activi și în rezervă. Din partea Brigăzii 15 Mecanizată a fost prezent șeful de stat major al Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, colonelul Ionel Munteanu, care a subliniat în alocuțiunea pe care a susținut-o, profesionalismul și abnegația de care au dat dovadă militarii acestei unități în executarea tuturor misiunilor încredințate în cei 27 de ani de existență.
La 1 Aprilie 1888, prin Înaltul Decret nr. 824, regele Carol I semna actul de constituire a Regimentului 33 Dorobanți, ale cărui tradiții de luptă sunt continuate astăzi de Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”. Regimentul participă la Războiul pentru reîntreginrea Neamului, la campaniile din 1916 și 1917 și la cel de-al Doilea Război Mondial. Pe data de 30 Septembrie 1961, Regimentul 33 Infanterie devine Regimentul 33 Infanterie Mecanizat, iar la data de 21.10.1974 primește denumirea de Regimentul 33 Infanterie Mecanizat „Alexandru cel Bun”.
La 1 Mai 1994, Regimentul s-a transformat în Brigada 33 Mecanizată, proces încheiat la 28 Februarie 1995, dată la care au fost înființate toate unitățile subordonate, luând astfel ființă Divizionul 335 Artilerie. Începând cu 7 Martie 2005, Divizionul 335 Artilerie intră în subordinea Brigăzii 15 Mecanizată Teritorială „Podu Înalt”, continuând tradițiile de luptă ale Brigăzii 33 Mecanizată în Garnizoana Botoșani. După anul 2008, Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” funcționează sub denumirea actuală, fiind unitatea de sprijin prin foc a structurilor Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”.
Lucien Covalciuc