Primăria Botoșani va scoate la licitație trei spații din Centrul Vechi. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat că spațiile respective sunt situate în zona statuii din Piața 1 Decembrie, iar licitația va avea loc pe 15 aprilie.
Spațiile aparțin municipalității și sunt de 75 mp, de 73 mp, respectiv de 50 mp.
”Acolo am avut agenți economici care nu și-au desfășurat activitatea așa cum ne-am dorit noi. Toate cele trei spații vor fi cu destinația alimentație publică, respectiv restaurante, baruri și alte activități de servire a băuturilor, pentru că am declarat că Centrul istoric este o prioritate și ne dorim să-l revigorăm cu un aflux mai mare de botoșăneni care să se bucure de zona trespectivă. Am trecut o clauză, care nu era trecută prin contractele precedente, prin care activitatea să fie continuă. Nivelul redus al chiriei, i-au determinat să desfășoare activități care nu puneau accent neapărat pe alimentație publică. Foloseau și pentru alte lucruri care nu erau în acord cu așteptările noastre. Am reziliat contractele, am trecut clauze suplimentare și facem o nouă licitație”, a menționat primarul Cosmin Andrei.
Prețul de pornire va fi de 1,35 euro mp pe lună, iar termenul de închiriere va fi de 5 ani.