Scandal cu repetiție la o casă de pariuri din zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani. Administratorul casei de pariuri a solicitat telefonic, vineri, intervenția jandarmilor, după ce un client aflat sub influența băuturilor alcoolice a devenit agresiv și a spart un geam în valoare de aproximativ 1000 de lei.
Jandarmii s-au deplasat în scurt timp și, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că bărbatul în vârstă de 48 de ani a adresat injurii și amenințări unei angajate și a lovit intenționat cu cotul într-un geam separator, provocând spargerea acestuia.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, motivul supărării a fost un filmuleț postat pe o rețea de socializare, în care bărbatul respectiv provoacă scandal în aceeași locație și răstoarnă un aparat de jocuri, postarea datând din ziua de 8 martie.
„La data respectivă, ca și în acest caz, jandarmii i-au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, care au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări”, precizează sursa citată.