Doi șoferi din Botoșani s-au ales cu dosar penal după ce s-au urcat băuți la volan. Joi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Comunal DC 54, din comuna Corni, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănenști au oprit pentru control, pe Drumul Județean DJ 294 B, din orașul Ștefănești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean.