Ar putea creşte numărul sărbătorilor legale. Încă o zi din calendarul ortodox propusă ca zi nelucrătoare

Potrivit unui proiect de lege înregistrat la Senat, ziua de Bobotează ar putea fi trecută în lista sărbătorilor legale în care nu se lucrează. Un proiect de lege înregistrat la Senat prevede ca data de 6 ianuarie să fie declarată zi  nelucrătoare.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat în data de 1 martie 2022. Dacă acesta va fi adoptat, numărul total al zilelor de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, ar putea ajunge la 16. În prezent sunt 15 zile să sărbătoare legală, însă doar 9 vor pica în timpul săptămânii.

Pentru a fi aplicat, proiectul trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de Președintele țării ca mai apoi să fie publicat în Monitorul Oficial.

Sărbătorile legale din 2022:

1 și 2 ianuarie (Anul Nou) – sâmbătă și duminică

24 ianuarie (Ziua Unirii) – luni – minivacanță de 3 zile

22 aprilie (Vinerea Mare) – vineri

24 și 25 aprilie (Paștele) – duminică și luni, ca în fiecare an (în total 4 zile)

1 mai (Ziua Muncii) – duminică

1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri;

12 și 13 iunie (Rusaliile) – duminică și luni, ca în fiecare an

15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni – minivacanță de 3 zile

30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri

1 decembrie (Ziua Națională) – joi – posibilitate de 5 zile libere cu punte de o zi liberă (vinerea), dacă aprobă Guvernul

25 și 26 decembrie (Crăciunul) – duminică și luni – minivacanță de 3 zile

România are mai puține zile libere comparativ cu alte state din UE

Spania – 38 de zile
Elveția – 26 de zile
Albania- 21 de zile
Bosnia și Herțegovina – 21 de zile
Germania -18 zile
Kosovo – 17 zile
Cipru -16 zile
Malta -14 zile
Suedia -13 zile
Italia -12 zile
Belgia -10 zile
Rusia – 17 zile
Marea Britanie – 16 zile
Serbia – 10 zile
Bulgaria – 14 zile

Sursa: RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *