Doi frați dintr-o comună din județul Botoșani fac voluntariat zi și noapte pentru a-i ajuta pe refugiați. Mădălina și Andrei, din satul Dumeni, comuna George Enescu, au vrut să ajute încă de când a început războiul. Știu ce înseamnă greul. Și familia lor a trecut printr-un necaz, dar au primit ajutor prin Asociația Umanitară Simona Elena și Voluntarii. Cei doi frați sunt în schimbul de noapte în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut.
„La început în toată nebuneala uitasem cine e Mădălina si de ce a vrut să fie voluntar la Asociația Umanitara Simona Elena si Voluntarii și de ce accepta coordonarea. Apoi s-a prezentat: „Doamna Simona Elena eu si fratele meu Andrei, am venit să vă ajutam pentru că si d-voastra ne-ati ajutat enorm de mult atunci când a ars casa familiei noastre Panzariu din sat Dumeni, comuna George Enescu, jud. Botosani acum 1 an si ceva, iar mătușa noastră cu sotul ei si 5 copii ramaneau pe drumuri, fără un acoperiș deasupra capului. D-voastra ati reusit imposibilul atunci si i-ai ajutat enorm si va mulțumim. Nu v-ati lăudat cu poze cum zic unii ci doar arătați la lume cu ele, cum ne trimiteau si ce primeam direct prin d-voastra că sa ne mai ajute ulterior si sa nu se piardă nimic. Totul era sa arătați transparent totul. Nimeni nu face asa ca d-voastra si multi nu inteleg. D-voastra ajutati cu adevarat lumea si nu vreți decât transparenta si sa arătați de unde se ia si unde ajunge totul si noi știm asta si de aceea suntem aici alături de d-voastra sa ajutam mai departe refugiații UCR”, povestește polițista de frontieră Simona Elena Suhan.
Familia Pânzariu trăia într-o casă bătrânească, iar aceasta a ars complet într-un incendiu. Simona Elena a demarat o campanie pentru a-i ajuta pe membrii acesteia, iar datorită oamenilor care au donat familia are acum o casă nouă, cu toate condițiile.
„ Noi nu am uitat cat de mult ne-ati ajutat si ati fost lângă noi si familia noastră la greu si am venit să vă susținem si sa ajutam la rândul nostru, si sa ajutam mamele refugiate din Ucraina”, i-a spus Mădălina Simonei.