Autorităţile din România nu detectează radioactivitate crescută, după ce forţele ruse au tras asupra centralei nucleare din Zaporijie din sud-estul Ucrainei, a anunţat, vineri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, subliniind că nu există niciun pericol pentru populaţia din România.
„În prezent, autorităţile din România nu detectează radioactivitate crescută. Conform măsurătorilor efectuate astăzi se înregistrează niveluri normale de radiaţii după ce centrala nucleară din Zaporijie din sud-estul Ucrainei a fost atacată de forţele armate ruse. Nu există niciun pericol pentru populaţia din România”, a scris, pe Facebook, Barna Taczos.
El a precizat că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – ANPM, care funcţionează în subordinea Ministerului Mediului, măsoară radioactivitatea 24/24, iar în următoarea perioadă Agenţia va oferi informare în timp real asupra nivelurilor de radiaţii.
Un incendiu a izbucnit vineri la centrala nucleară Energodar din regiunea Zaporijie, situată în sud-estul Ucrainei, după ce forţele ruse au tras asupra uzinei, a relatat primarul oraşului, Dmitri Orlov, pe în contul său Telegram, informează EFE şi Reuters.
„Ameninţare la adresa securităţii mondiale! Ca urmare a bombardării inamice continue a clădirilor şi unităţilor celei mai mari centrale nucleare din Europa, centrala nucleară Zaporijie este în flăcări”, a scris el.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut vineri încetarea utilizării forţei la centrala nucleară Energodar din Zaporijie, cea mai mare din Europa, lovită de bombardamentele forţelor ruse, avertizând că lovirea unui reactor reprezintă un pericol grav, transmite AFP.
AIEA „face apel la încetarea utilizării forţei şi avertizează asupra unui pericol grav dacă reactoarele sunt afectate”, a scris organizaţia pe Twitter, adăugând că directorul general Rafael Mariano Grossi este în contact cu autorităţile ucrainene şi cu operatorul centralei pentru a evalua situaţia.
Agenţia cu sediul la Viena a confirmat informaţia furnizată de autorităţile ucrainene, conform căreia nu s-a detectat o modificare a nivelului radioactivităţii, informeaza Agerpres.