Cunoscutul artist botoșănean Liviu Șoptelea, scoate la licitație lucrarea sa „Livadă înflorită”, iar banii obținuți din vânzarea ei vor fi donați pentru refugiații ucraineni. Impresionat de drama prin care trec acești oameni care fug din țara lor pentru a scăpa cu viață, artistul vrea să îi ajute. Suma de la care pornește licitația este de o mie de lei, iar la final, banii vor ajunge în contul Crucii Roșii.
„Această lucrare o scot la licitație pentru ajutorarea refugiaților ucraineni. „Livadă înflorită”, ulei pe pânză, 140 x 100 cm. Licitația pornește de la 1000 lei și se oprește pe 10 martie la ora 24. Suma se va dona în contul Crucii Roșii. Lucrarea se va trimite prin Fan Curier oriunde în țară, sau se va livra personal în Botoșani. Mulțumesc !…”, este mesajul artistului.
Liviu Şoptelea este unul dintre cei mai apreciaţi pictori botoşăneni cu numeroase prezenţe la expoziţii de prestigiu dar şi cu multe premii obţinute.