Zeci de oameni au blocat tehnica militară rusă cu propriile trupuri, pentru a-i împiedica pe ruși să înainteze pe teritoriul Ucrainei. Imaginile au fost filmate în această dimineață în două orașe, unul dintre ele chiar în regiunea separatistă Lugansk, a cărei independență a recunoscut-o Vladimir Putin înainte de a da ordinul de invazie în Ucraina.
Orașul Starobilsk, de lângă Lugansk, a fost cucerit de ruși. Totuși, zeci de oameni au ieșit în stradă și au blocat drumul pentru a opri coloana de tancuri rusești.
La fel s-a întâmplat în Erhodar și Melitopol, în sudul Ucrainei. Oamenii, neînarmați, s-au pus în fața blindatelor rusești.
Sursa: Digi24