Botoșăneanca Andreea Gheorghiță a făcut, vineri seară, spectacol la emisiunea „Românii au talent” de la Pro TV. Ea i-a impresionat pe jurați cu acordeonul său. Andreea cântă la acordeon de la 5 ani și jumătate. Crede că este printre puținele fete din România care cântă la acordeon. Străbunica ei cânta la vioară. Tata este polițist de frontieră la Vama Rădăuți și mama deține un magazin alimentar.
Acordeonul i l-a cumpărat tatăl ei, cadou de Moș Crăciun. A fost foarte fericită când a văzut acordeonul sub bradul de Crăciun.
E pasionată și de șah. A învățat să joace de la 6 ani, de la tatăl ei și de la 10 ani a început să meargă la diverse concursuri.
Îi mai place să pescuiască și să joace fotbal. Nici nu vrea să audă de păpuși. Îi plac mai mult activitățile de băiat. Îi place să taie lemne, să dea cu bormașina. Schimbă becuri, dă cu ciocanul sau cu flexul.
Dragoș Bucur: „Ai o energie frumoasă! O ai de la Dumnezeu!”
Mihai Bobonete: „Din partea mea ai un DA și drumul tău este deschis către marele premiu de 120.000 de euro”