Botoşănence participante la Mondialul de box

Pugilistele Ancuta Atomei si Roxana Damian, legitimate la CS Botosani, fac parte din lotul Romaniei care va participa la Campionatul Mondial de box feminin, competitie care va debuta zilele acestea in Turcia.

Obiectiv: Clasarea in primele sase locuri

Aflate la prima participare la o intrecere de o asemenea anvergura, pugilistele pregatite de Victor Apetrei au ca obiectiv clasarea intre primele sase sportive la categoriile la care vor boxa. „Ambele sportive sunt talentate, au valoare, insa handicapul lor il reprezinta faptul ca pana in prezent nu au avut sansa in cariera sa boxeze la un nivel atat de inalt. Imi doresc sa urce pe podium, ar fi extraordinar chiar daca macar una din ele ar reusi acest lucru insa sunt sceptic in ceea ce privesc sansele lor de a se intoarce cu medalii din Turcia”, a declarat Andrei Amos, directorul CS Botosani.

Victor Apetrei: „Sunt cele mai bune din tara”

Victor Apetrei, antrenorul celor doua sportive si a sectiei de box a clubului botosanean, afirma ca elevele sale au numai de castigat prin prezenta la aceasta competitie. „Din moment ce fac parte din lotul national, inseamna ca sunt cele mai bune din tara, si cu asta am spus totul. Am incredere ca vor reusi sa treaca peste tracul debutului in intrecerile internationale si ca vor boxa bine, asa cum stiu ele„, a sustinut Victor Apetrei.

Cele doua sportive sunt de viitor

Directorul CS Botosani spune ca in cazul in care nu vor reusi sa produca surpriza in Turcia si sa urce pe podium, prezenta la acest eveniment sportiv le va creste cota si ar putea conta foarte mult in privinta evolutiei pe care pugilistele o vor avea in continuare. „Sunt doua sportive tinere, muncitoare, care vor avea un cuvant greu de spus in boxul feminin romanesc. Le prevad un viitor stralucit. Acesta este si motivul pentru care imi doresc sa reuseasca o figura cat mai frumoasa la aceasta prima participare la un Campionat Mondial”, a adaugat Amos.

Ancuta Atomei si Roxana Damian vor boxa la categoria 81 de kilograme, respectiv 50 de kilograme la categoria tineret

Monitorul de Botosani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *