Un inspector din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a fost găsit în incompatibilitate de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI). Laura Acatrinei s-a aflat în stare de incompatibilitate, potrivit inspectorilor ANI, în perioada 02 iulie 2020 – 11 august 2021.
Aceasta a deținut simultan cu funcția de inspector la Compartimentul Control unități și servicii de sănătate din cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani și funcția de medic primar epidemiolog în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, jud. Botoșani, încălcând astfel prevederile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1)Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. (2) Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice”.