Două unități de învățământ din municipiul Botoșani vor avea săli noi de sport care vor fi construite de Compania Națională de Investiții. Este vorba de Școala Gimnazială ”Sfânta Maria” din Botoșani, terenul de 900 mp urmând să fie predat Ministerului Dezvoltării. După finalizarea investiției, unitatea de învățământ are obligația să mențină destinația terenului și să-l întrețină pe o perioadă de minim 15 ani.
A doua sală de spot, cu finanțare prin CNI, va fi ridicată la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”. Terenul, tot de 900 mp, urmează să fie predat Ministerului Dezvoltări..
”Prin realizarea obiectivului de investiții se asigură cadrul de desfășurare al activităților sportive în condițiii optime de confort și siguranță”, susțin reprezentanții Primăriei Botoșani.