Apare o nouă pensie în România, după ce Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a autorizat primul administrator de fond care poate încheia pensii ocupaționale, adică pilonul patru de pensii. Această nouă pensie vine în completarea celor acordate de sistemul de pensii din România, respectiv pensia de stat, pensiile administrate privat şi cele facultative, potrivit digi24.ro.
„Poartă denumirea asta – pensie ocupațională – pentru că face referire la apartenența la un job, la o industrie, la o anumită categorie profesională. Un angajator care are minimum 100 de angajați poate propune un prospect, o astfel de schemă de pensii ocupaționale.
Se înființează un fond de pensie ocupațională, intră în administrarea unui administrator autorizat de ASF, urmând ca în baza relației contractuale cu angajatul, acesta să beneficieze de contribuția angajatorului la acest fond de pensii”, a explicat Dan Apostol, purtător de cuvânt al ASF.
Oficialul a mai precizat că noua pensie este o notă suplimentară de atractivitate pentru un contract de muncă.
„Este o formă de fidelizare, o notă suplimentară de atractivitate a unui anumit contract de muncă, astfel încât angajatul să simtă o protecție financiară suplimentară oferită de angajator, bani care se acumulează pentru vârsta pensionării. În același timp, și angajatul poate să aibă o contribuție suplimentară la fondul de pensie ocupațională”, a precizat Dan Apostol.
Cum se încasează pensia ocupaţională
Odată cu această măsură, România se aliniază la legislația deja în vigoare din 2020, a adăugat reprezentantul ASF. Beneficiarul intră în posesia acestei pensii la vârsta pensionării, dar trebuie să fie atent la prospectul acelui fond de pensii, să vadă exact schema de funcționare și condițiile de intrare în posesie.
„Este o formă de economisire pe termen lung, deci este o pensie, nu este un fond de investiții din care poți retrage oricând”, a atras atenția oficialul ASF.
Sursa: antena3