Cresc salariile angajaților de la Lidl Botoșani. Cât va primi un vânzător

Începând cu 1 martie 2022, venitul mediu lunar brut câștigat de un vânzător la angajarea în Lidl România va fi de peste 4.950 de lei, adică aproximativ 2.900 lei net. Astfel, Lidl își consolidează poziția ca lider al angajatorilor de top din retailul de profil, anunță printr-un comunicat compania.

În anul financiar 2022, cel mai mic venit mediu lunar realizat de un vânzător la angajarea în Lidl România va fi de 4.950 de lei brut (aproximativ 2.900 de lei net), sumă ce include salariul, tichetele de masă, primele anuale de Paște și de Crăciun, un bonus anual, precum și alte tipuri de bonusuri și sporuri.Astfel, toți angajații Lidl România activi pe întreg parcursul anului financiar 2022 vor primi, odată cu salariul aferent lunii februarie 2023, un bonus anual echivalent cu valoarea salariului de bază al acestora din luna respectivă.Pentru angajații care se vor alătura echipei Lidl pe parcursul anului financiar, bonusul acordat va fi calculat proporțional cu perioada lucrată.

În plus, angajații Lidl se bucură, în primii ani de colaborare, de creșteri salariale anuale garantate.

Lidl pune oamenii în centrul activităţii sale şi, de aceea, investește constant în îmbunătățirea pachetului de beneficii oferit.Lidl România rămâne unul dintre angajatorii ce oferă printre cele mai multe zile libere din retailul alimentar. Numărul de zile de concediu acordate crește progresiv în primii ani de activitate în companie, ajungând astfel la un număr maxim de 27 de zile de concediu. Acestea includ și o zi liberă cu ocazia zilei de naștere. În plus, Lidl este primul retailer din România care a implementat, începând cu decembrie 2013, politica de a oferi două zile libere angajaților din magazine atât de Crăciun, cât și de Paște.

Lidl își consolidează poziția de lider al angajatorilor din retailul de profil și prin celelalte beneficii oferite echipei.Pe lângă asigurarea de sănătate privată, angajații beneficiază de o asigurare de viață valabilă oriunde în lume, care acoperă cazurile de accident, cele de îmbolnăvire, dar și servicii speciale care au acoperire și în cazul îmbolnăvirii ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Dezvoltarea angajaților este o prioritate pentru Lidl, iar compania investește constant în acest domeniu. Pe lângă beneficii precum abonamente la platforma Bookster și oferte speciale la abonamentele de fitness, toți membrii echipei Lidl se bucură de programe de formare personalizate în funcție de nevoile lor de dezvoltare. Astfel, orice angajat din magazine, depozite sau sediile administrative are posibilitatea de a-și dezvolta cariera și poate fi promovat pe poziții de management, mai precizează Lidl în comunicatul transmis BotosaniNews.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *