O tânără din Botoșani, care a devenit medic rezident, după ce a absolvit Universitatea de Medicină din Iași, poate reprezenta un adevărat model pentru tineri. Roxana Bilibău a fost una dintre cele mai muncitoare studente ale universității ieșene, care o dă drept exemplu într-un articol postat pe pagina UMF.
Roxana a ajuns la Iași pe când avea 18 ani. Nu văzuse niciodată Iașul, nu era însoțită de nimeni, avea doar cărțile de biologie și a mers să dea concurs pentru a intra la Medicină. S-a născut într-unul dintre satele sărace ale Moldovei, cu case răsfirate, populate de oameni necăjiți – Hilișeu-Horia, județul Botoșani. Părinții ei erau oameni simpli, iar copilăria și-a petrecut-o într-un soi de atmosferă apăsătoare, grea, pe care o întâlnești în casele cu oameni bolnavi.
În 2003, mama s-a operat de cancer mamar, iar după operație s-a mai simțit câțiva ani în putere, astfel încât să aibă grijă de gospodărie, de tatăl paralizat și de cei doi copii: de Roxana și fratele său mai mare cu patru ani. Tatăl Roxanei, cizmar, se refugia deseori în băutură, iar asta le-a complicat și mai mult echilibrul și așa precar al familiei. Dar Roxana a descoperit de mică armă secretă care a ajutat-o să treacă prin toate greutățile cu demnitate: „Întotdeauna am învățat”. Clasele primare le-a urmat în sat, apoi a intrat la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, profil mate-info, unde s-a remarcat repede, ajungând printre primii din clasă. Timp de doi ani, a avut media generală 10. Zi de zi, an de an, Roxana nu s-a abătut de la același traseu pe care l-a urmat cu tenacitate: școală, casă, învățat, potrivit umfiasi.ro.
În anul când a dat admitere la Medicină, mamei i-au depistat metastaze osoase. A intrat cu notă mare, dar insuficientă pentru a prim loc în cămin.
„Am plâns o săptămână pentru că eram singură în Iași și trebuia să-mi caut chirie. Iașul era pentru mine un oraș mare, nu știam încotro s-o apuc. Atunci mi-a fost destul de greu”.
A stat în gazdă la o femeie în vârstă, în Mircea cel Bătrân și deși i-a fost puțin teamă în primul an că va face față exigențelor profesorilor, a descoperit ceva care a mirat-o:
„La început mi-a fost frică, pentru că aveam impresia că aici trebuie să fie extraordinar de bun, de silitor. Și poate că eu eram, dar nu-mi dădeam seama. Mi s-a părut chiar ușor, pentru că tot ce trebuia să fac ca să iau examenele e să învăț. Or eu asta știam să fac”.
Integralistă a fost tot timpul anilor de studiu și, mai mult decât atât, a avut bursă de merit, iar din anul II a reușit să prindă loc în cămin. I-a plăcut să împartă camera cu alte colege și a început să se simtă din ce în ce mai confortabil în orașul ăsta mare, care la început o copleșea. Dar în anul III, pe 30 decembrie, i-a murit mama.
„După ce am îngropat-o, a doua zi am venit la Iași, trebuia să mă pregătesc pentru sesiune. Mi-au prins bine examenele, pentru că m-am afundat în învățat, pentru mine a fost un refugiu”.
După doi ani, s-a prăpădit și celălalt părinte. „După ce a murit mama, nu mai puteam să-l ținem pe tata în frâu”. Se întâmpla în anul V de studiu.
În acel an, Roxana și-a cunoscut logodnicul. Pentru prima dată în viață, și-a permis să iasă puțin din bula ei de copil excesiv de sârguincios.
„Până să-l cunosc, toată viața mea era UMF –ul și am crezut că o să mă distragă de la învățat, că o să pic examenele. Dar nu a fost așa, din contra, m-a susținut de fiecare dată”.
În timpul pandemiei, Roxana a stat acasă, la Hilișeu. După moartea părinților, au vândut animalele și au rămas doar cu grădina. Și-ar fi dorit ca ultimul an de facultate să-l facă alături de colegi: „Parcă am simțit că a pierdut ceva important. Trebuia să fie cel mai frumos an, dar ne-am despărțit brusc, nu am avut parte nici de ceremonia obișnuită, nici de bal”.
De-a lungul anilor de studiu, i-au plăcut în mod special mai multe discipline, ca imunologia sau chirurgia, dar într-un final a ales să devină medic rezident de dermato- venerologie. A trecut licența cu nota 10, la oral și 9.93, la scris.
