Laboratorul de analize medicale al Spitalului Dorohoi se mută în două containere. Anunțul făcut de prefectul Dan Nechifor

Laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi se va muta în două containere, potrivit prefectului județului Botoșani, Dan Nechifor. El susține că a fost făcută o solicitare în acest sens deoarece unitatea spitalicescă este în reabilitare, iar pentru modernizarea la clădirii în care se află laboratorul este necesară mutarea activității.

„Vom avea două hotărâri ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, primul și cel mai important după apariția în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern  pentru prelungirea stării de alertă, cu actualizarea implicit a planului de măsuri, iar a doua, vom mai aloca încă două containere la Spitalul Municipal Dorohoi, motivat de faptul că spitalul este în proces de reabilitare și colegii de acolo își doresc să își mute laboratorul în aceste două containere pentru continuarea lucrărilor”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Investiția pentru eficientizarea energetică a unor clădiri din cadrul Spitalului Dorohoi depășește 21 milioane de lei. Potrivit reprezentanților Primăriei Dorohoi, în urma implementării proiectului, clădirile spitalului municipal vor beneficia de condiții îmbunătățite de confort termic, calitate mai bună a aerului și a iluminatului interior, estimându-se o scădere anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 74%, iar a consumului de energie cu aproximativ 69%. Proiectul este inclus în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020, pe axa destinată sprijinirii tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *