La școala de șoferi, pe posturile TV sau pe panourile publicitare din trafic ni se arată că viteza ucide. Pe fondul creșterii numărului de victime în accidentele rutiere cauzate de viteza excesivă, polițiștii de la Rutieră dau amenzi foarte mari, poate așa îi determină pe șoferii români să nu mai apese pedala de accelerație până jos. Însă, puțină lume știe că o greșeală banală făcută pe drumurile patriei îi determină pe polițiști să aplice legea. Iată despre ce este vorba.
Toți șoferii știu că sunt sancționați atunci când depășesc viteza legală. Dar cum ai reacționa dacă ți-am spune că poți primi amendă dacă mergi cu mașina prea…lent?! Faptul că nu ai auzit de o astfel de amendă nu înseamnă că nu este prevăzută în Legislația Rutieră, deci măsura poate fi aplicată oricărui conducător auto care nu o respectă.
Există conducători auto care nu calcă pedala de accelerație. Și pentru ei există sancțiuni. Fiecare dintre noi a întâlnit măcar o dată un șofer care circulă încet și ține în spatele său o coloană de mașini, în special pe drumurile cu o singură bandă pe sens. Ei bine, oamenii legii îi pot amenda.
În oraș este puțin probabil să iei o astfel de amendă, deoarece mersul prin oraș se face bară la bară. De asemenea, există multe situații în care șoferii rulează mai încet pentru că fie caută un loc de parcare sau o adresă, fie doresc să oprească temporar și caută un loc în care să încurce cât mai puțin. Există o excepție, însă!
Poliția Rutieră te poate sanționa că mergi încet cu mașina în cazul în care drumul este liber și există o limită minimă de viteză. Dacă nu te deplasezi cu o viteză mai mare decât limita, atunci ești bun de plată pentru amendă. Punctul de amendă este 145 de lei!
Ce mai trebuie să știi este că, în afara orașului, sunt două posibilități de a primi amendă, pentru o viteză prea mică de rulare. În primul rând, atunci când circuli nejustificat, cu o viteză de cel puțin 10 km/h sub limita obligatorie stabilită pe acel tronson de drum. Și pe autostradă, dacă mergi cu mai puțin de 50km/h în mod nejustificat. Pentru toate cazurile de mai sus vei primi două sau trei puncte de amendă.
Sursa: playtech.ro