Sute de săteni din judeţul Botoşani trăiesc o viaţă de coşmar în blocurile din mediul rural ridicate în comunism pentru administraţiile CAP-urilor şi ale primăriilor. Nu au utilităţi, iar scările de bloc, rămase neîngrijite zeci de ani, s-au transformat în adevărate ghetouri.
Peste 60% din populaţia judeţului Botoşani trăieşte la ţară. Cei mai mulţi sunt oameni nevoiaşi, dar care reuşesc să trăiască din ceea ce cultivă şi cresc pe lângă casă. Viaţa cea mai grea o au însă ţăranii de la bloc. Ceea ce pare doar o afirmaţie cu conotaţie peiorativă, este de fapt o realitate cruntă. Sute de localnici din comunele Botoşaniului trăiesc blocurile de la sate, construite de regimul comunist pentru angajaţii CAP-urilor, şcolilor sau primăriilor din acea perioadă. Aproape fiecare comună are două sau trei scări de bloc, în apropierea centrului administrativ, vechi de cel puţin 50 de ani.
Sunt locuite şi astăzi, fie de urmaşii celor care au primit repartiţie înainte de 1989, fie de sătenii mai nevoiaşi care le-au cumpărat. Rămase ale nimănui, aceste scări de bloc s-au deteriorat transformându-se în dărăpănături, pe care locatarii se chinuiesc să le întreţină. În plus, sătenii care trăiesc în aceste semi-ghetouri, nu au aproape niciun fel de utilităţi. „De 40 de ani nu s-a schimbat aproape nimic. S-a tras doar apă, acum vreo doi ani. Atât. Şi poate vor mai trece încă 20 de ani ca să avem canalizare. Dacă nu cumva cade blocul între timp”, spune, cu amărăciune, o locatară care trăieşte de-o viaţă în blocurile săteşti din comuna Dângeni.
Blocurile lui Ceauşescu, blestemul angajaţilor de la CAP-uri
În comunele mai mari sau acolo unde existau centre de producţie industrială ori agricolă, fie că era vorba de CAP-uri, IAS-uri, SMA-uri sau secţii industriale, au fost ridicate una-două scări de bloc, pentru angajaţii veniţi din altă parte sau pentru tinerii de la ţară care doreau o locuinţă. Liliana Cimbru este secretar în comuna Dobârceni şi este unul dintre angajaţii care au primit, înainte de 1989, un apartament la singura scară de bloc construită în comună. Pe atunci, Liliana Cimbru era angajată la CAP-ul din zonă şi era vecină, în blocul cu numai două etaje, din apropierea Primăriei, cu directorul de şcoală şi cu alţi angajaţi ai Primăriei. „Blocul a fost făcut în anii ‘80 pentru cei care lucrau la CAP şi la şcoală. Sunt patru apartamente, pe două etaje. Eu aş fi vrut la casă, mai ales că trăiam în mediul rural, dar pe atunci era o problemă cu sistematizarea şi nu dădea voie să se realizeze case”, spune Liliana Cimbru.
În situaţia sătencei din Dobârceni s-au aflat sute de alţi botoşăneni care au ajuns să stea la bloc, dar la ţară, în sate precum Truşeşti, Ştefăneşti, Flămânzi (n.red. după 2004 Ştefăneşti şi Flămânzi au căpătat titulatura de oraş), Dângeni, Frumuşica, Ionăşeni şi multe altele. Cei care trăiau la bloc nu aveau însă nici pe departe condiţiile sătenilor care locuiau la casă. Mai ales că, în afară de curent electric, nu aveau niciun fel de utilităţi, şi nici nu puteau creşte animale prin jurul blocului, ca să se poată hrăni mai uşor.
După 1990, de aceste blocuri nu s-a mai îngrijit nimeni şi au ajuns în paragină, devenind o povară pentru locatari. „Am fost nevoiţi să punem noi mână de la mână să văruim prin bloc, să reparăm, să ne punem şarpantă. Bani şi iar bani”, spune o locatară de aproximativ 55 de ani, din blocurile de la Dângeni.
Sătui să plătească reparaţiile pe banii lor, dar şi de viaţa de ţăran la bloc, mulţi locatari au lăsat apartamentele în paragină şi s-au mutat la casă. La Dobârceni, blocul este pe jumătate gol. „Am mai rămas două familii în bloc. Restul s-au mutat la casă. Au încuiat şi au plecat”, spune săteanca din Dobârceni.
Lemne cărate cu sacoşa la etaj şi canalizarea-fantomă
În unele localităţi, în blocurile de la sate, după plecarea celor care au primit repartiţiile iniţiale, s-au mutat şi familii cu probleme sociale. Fără posibilităţi materiale, acestea nu au putut întreţine blocurile, care, în timp s-au transformat în adevărate ghetouri, în zone precum Flămânzi sau Ştefăneşti. În alte comune, locatarii se chinuiesc încă să întreţină aceste blocuri ale nimănui, aproape ruine ale unei epoci trecute. La Dângeni, în cele două scări de bloc construite de comunişti, trăiesc aproximativ 30 de familii. Tencuiala cade de pe blocuri, iar pe casa scării este uneori un miros pestilenţial. Localnicii au pus mână de la mână şi încearcă să ţină blocul în picioare. Nu au nici gaz, nici canalizare şi abia de doi a fost trasă apă. „Nu avem centrală, încălzirea este pe lemne, la sobe făcute de noi. Cărăm de jos lemnele, ne-am făcut acolo o magazie şi le urcăm cu sacoşa la etaj, să facem focul. Eu am doi copii, este foarte greu”, mărturiseşte o locatară de aproximativ 30 de ani. Canalizarea este însă cea mai mare problemă, de unde şi mirosul. „Canalizarea nu funcţionează. Curge pe undeva şi sperăm să nu se înfunde”, spune o vecină.
O altă săteancă recunoaşte că a fost greşeala ei când a cumpărat apartamentul cu 7.000 de euro şi spune că deja s-a săturat de viaţa la bloc. „Blocul acesta nu a avut acoperiş, am făcut noi şarpanta. Fiecare şi-a făcut pe cont propriu. Pentru baie am luat apartamentul, dar uite că am luat-o în freză original. Este umiditate multă, igrasie. Mult mai bine la casă”, spune săteanca. Autorităţile locale spun că până când locatarii nu se vor face o asociaţie de proprietari, nu pot face nimic pentru aceste blocuri. „Putem investi numai dacă se asociază. Apartamentele sunt proprietate personală”, spune Claudiu Ilaş, primarul din Dângeni.
Sursa; adevarul
