Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi a fost eliberat din funcție în urma unei decizii luată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Este vorba despre procurorul Timea Opriș Indre, care a fost numită, potrivit CSM, în funcţia de judecător la Judecătoria Vişeu de Sus. Decizia a fost luată în unanimitate pe 11 ianuarie.
Timea Opriș Indre, absolventă a Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2005), este procuror din 14 decembrie 2017 (dată la care a fost semnat Decretul prezidențial de numire în funcţie). Anterior numirii Indre a fost avocat în Sighetu Marmației timp de 10 ani (2007-2017). În noiembrie 2019, procurorul a solicitat transferul la unul dintre Parchetele maramureșene (Baia Mare, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus sau Dragomirești), dar CSM a respins solicitarea. De data aceasta, aceasta a reușit să obțină acceptul pentru a părăsi Parchetul din Dorohoi.
Criză majoră de procurori la Botoșani! Șef de Parchet: Suntem oameni, nu roboți