În trei săptămâni de muncă, doi elevi talentați au transformat cafeneaua „La Barista” de pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani într o adevărată operă de artă. Este vorba de Codrin Manea, fiul unui mare artist din Botoșani, și Prisacaru Becher, fiul unui om de afaceri. Ei au muncit zilnic, uneori chiar și până la 2 noaptea, desenând în creion cu migală trei clădiri cu arhitecturi deosebite.
„Au toată aprecierea mea, sunt doi tineri deosebiți, cuminți, talentați și modești. Sunt exemple de urmat pentru cei din generația lor, au venit voluntari, ei au venit cu ideea desenului și a ieșit mult mai bine decât mă așteptăm. Vreau să felicit și parintii care i-au educat: copii deosebiți. Opera va continua, au la dispoziție toată cafeneaua, îmi plac mult ideile lor”, a spus administratorul cafenelei, Ciprian Rotariu.