FOTO Om de afaceri din Botoșani, implicat într-un accident rutier

Un accident rutier a avut loc luni, pe raza localității Orășeni Deal, în care a fost implicat un cunoscut om de afaceri din județul Botoșani. Este vorba despre patronul de la Pita, Adrian Bidașcă, care circula cu un autoturism, iar într-o intersecție a semnalizat pentru a face la stânga, dar un alt autoturism, care venea din spate, a intrat în depășire, iar cele două mașini s-au ciocnit.

Pompierii care se întorceau de la incendiul care a avut loc în comuna Tudora, au intervenit la accidentul produs la Orășeni Deal.

În eveniment au fost implicate două autoturisme, iar pompierii s-au asigurat că nu există riscul de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor. Din fericire, accidentul  nu s-a soldat cu victime. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.

 

Un accident a avut loc și în comuna Bălușeni

Un tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs pe E 58, pe raza satului Buzeni, comuna Bălușeni. Impactul s-a produs între un autoturism și un camion.  Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Botoșani, șoferul autoturismului, în vârstă de 24 ani, a rămas încarcerat.

La fața echipajului, au ajuns în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Botoșani, cu o autospecială de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, tânărul a fost scos din mașină, fiind preluat de echipajul SMURD, în stare critică.

„Până la sosirea forțelor de intervenție, victima a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SAJ, care trecea prin zonă. Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor”, arată sursa citată.

La fața locului au ajuns și polițiștii care au demarat cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *