Prima evaluare a puieţilor plantaţi la Dorohoi se va face în iunie

Deputatul Andrei Dolineaschi și primarul Dorin Alexandrescu anunță că la începutul lunii iunie 2011 va avea loc prima evaluare a puieţilor care au fost sădiţi sâmbăta trecută, pe Dealul Polonic din Municipiul Dorohoi, cu ocazia evenimentului „România prinde rădăcini”, se precizează într-un comunicat de presă.

 „Acţiunea începută sâmbătă va continua. Vor fi mai multe activităţi de întreţinere și îngrijire a puieţilor, ce vor fi întreprinse de Primăria Dorohoi, Romsilva și de voluntari. La începutul lunii iunie va avea loc prima evaluare a programului, când vom ști exact câţi puieţi s-au prins și unde mai trebuie intervenit. De asemenea, vom continua împăduririle și în alte zone”, a declarat deputatul Andrei Dolineaschi.

Acesta a arătat că succesul acțiunii de la Dorohoi s-a datorat voluntarilor care au răspuns în număr foarte mare la apelul campaniei „România prinde rădăcini”.

Noi estimasem că vor veni în jur de 1.000 de voluntari și au venit circa 1.500 de persoane. Asta arată că, în pofida tuturor scepticilor, voluntariatul funcţionează foarte bine în România, iar succesul a fost demonstrat la Dorohoi. Între voluntarii care au venit să planteze puieţii am recunoscut multe persoane care au ajutat și la inundaţii”, a explicat parlamentarul.

Remarcabilă a fost prezența mai multor copiii care au fost și cei mai harnici dintre voluntari. Aceștia au dovedit foarte multă determinare și nu au plecat până nu au terminat sădirea puieţilor pe parcelele ce le-au fost alocate.  

Deputatul Andrei Dolineaschi a dezvăluit faptul că după încheierea acţiunii de la Dorohoi a fost sunat personal de realizatorul de la Realitatea TV, Mihai Tatulici, care a dorit să-i felicite pe dorohoieni. „Domnul Tatulici ne-a sunat pe mine și pe domnul primar Alexandrescu pentru a ne transmite felicitările sale pentru voluntarii din Dorohoi, care, în opinia sa, au fost extraordinari. A regretat mult că nu a putut fi prezent, dar ne-a asigurat că va rămâne un prieten apropiat al Dorohoiului. Îi mulţumesc și eu, pentru că, fără implicarea domniei sale, acest eveniment nu ar fi fost posibil”, a relatat Dolineaschi.

 Reamintim că, sâmbătă, 16 aprilie, în Municipiul Dorohoi, pe Dealul Polonic, au fost plantaţi 25.000 de puieţi, pe o suprafaţă de peste 50.000 m2. Acţiunea s-a desfășurat în cadrul campaniei „România prinde Rădăcini”, coordoantă de Realitatea TV. Din cei 25.000 de puieţi, 12.000 sunt paltini, 7.000 salcâmi, 3.000 frasini și 3.000 alte soiuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *