Șefa Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Județean Botoșani, Claudia Malancea, susține că pe secția pe care o conduce există un deficit de personal și de aceea, în perioada pandemiei, cadrele medicale existente au fost nevoite să facă multe ore de muncă suplimentară.
„A fost foarte greu, la fel ca și la alte secții, și la noi este deficit de personal. […] La noi nu s-a resimțit această diferență între pacienții vârstnici, cu comorbidități. Noi am avut cazuri și fără comorbidități, deci pe scurt această boală nu iartă pe nimeni și de aceea trebuie să ne luăm măsurile de prevenție și ne pregătim și noi pentru valul care urmează, din toate punctele de vedere”, a spus Claudia Malancea.
Potrivit acesteia, în această perioadă, a fost nevoie de o mai bună comunicare cu pacienții, dar și cu rudele acestora. Medicul susține că au fost și foarte mulți tineri cu virusul COVID-19 care au ajuns la ATI.
„De la un val la altul au apărut noi complicații la pacienți din ce în ce mai tineri”, a spus Malancea.