Din cauza lucrărilor întârziate, Executivul Primăriei va solicita o prelungire a termenului de execuţie pe un tronson al şoselei de centură

Catalin Alexa, viceprimarul municipiului Botosani
Catalin Alexa, viceprimarul municipiului Botosani

Reprezentanţii Primăriei Botoşani vor solicita o prelungire a termenului de execuţie a lucrărilor începute pe tronsonul Împărat Traian, de pe soşeaua de centură. Asta pentru că firma ALDP din Iaşi nu a mai reluat lucrările în luna martie. Din acest motiv, Primăria trebuie să organizeze o nouă licitaţie, iar acest lucru este de durată şi lucrările nu mai pot fi finalizate în termen, respectiv în vara acestui an. Lucrările nu au fost realizate nici măcar în proporţie de 50%.

Termenul limită de executare a lucrărilor este august, anul acesta. Vom solicita o prelungire de contract la finanţator, cel puţin pentru tronsonul respectiv, pentru nu ne încadrăm în termen. Probabil, nu o să fie o problemă, pentru că sunt lucrări în derulare. În urma licitaţiei, vom şti noul termen şi ce anume avem de solicitat la ADR Piatra Neamţ„, a spus viceprimarul municipiului Botoşani, Cătălin Alexa.

Acest tronson de drum este realizat cu fonduri europene, iar lucrările au început în urmă cu mai bine de un an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *