Fostul fotbalist de la FC Botoșani, Andrei Cordoş, a fost instalat, miercuri, în funcţia de manager general al clubului Universitatea Cluj. Anunțul a fost făcut de gruparea din Liga a II-a. Cordoş are 33 de ani și s-a restras din activitate la 1 ianuarie 2020. El a evoluat, de-a lungul carierei sale, la cluburi precum Universitatea Cluj, Frosinone, FCM Târgu Mureş, FC Vaslui, FC Dinamo, Pandurii Târgu Jiu, FC Botoşani, Maziya, Luceafărul Oradea şi Zalgiris Vilnius.
„Andrei Cordoş se alătură familiei Universităţii Cluj, fostul fundaş central al formaţiei noastre fiind noul manager general al clubului. Cariera de jucător a lui Andrei Cordoş a început sub alb şi negru, primii paşi în fotbal la nivel de juniori fiind făcuţi la academia lui ‘U’. În sezonul 2006/2007, el a îmbrăcat pentru prima dată tricoul echipei mari la vârsta de 18 ani, debutând într-un meci câştigat de ‘studenţi’ cu 6-0 pe terenul celor de la Bihorul Beiuş. În acea stagiune, Andrei a avut o contribuţie importantă la promovarea echipei în Liga I, fiind om de bază cu 23 de prezenţe şi un gol marcat. A evoluat timp de patru ani pentru ‘U’, perioadă în care a fost convocat la naţionala de tineret a României. În 2009, fundaşul clujean pleca de pe ‘Ion Moina’ şi semna în Italia, cu Frosinone. Andrei a revenit la ‘U’ în 2017 şi a pus umărul la promovarea echipei din al treilea eşalon în liga secundă. În total, acesta a strâns 120 de meciuri în alb şi negru, marcând de şase ori”, precizează gruparea fotbalistică.