Iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă va fi pus în funcțiune în municipiul Botoșani pe data de 1 Decembrie. Potrivit primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, anul acesta Primăria va monta decorațiuni în zona centrală, dar și în zonele care nu au fost în anii anteriori, precum și în Zona Industrială.
”Mâine seară (n.r.- miercuri seară) va fi pus în funcțiune iluminatul ornamental. Anul acesta va fi mai bogat, acesta fiind extins și pe străzile Bucovina, Grivița, Zona Industrială”, a precizat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Bugetul alocat iluminatului festiv nu a fost făcut public de autoritățile locale din Botoșani.