Zeci de botoșăneni au donat sânge în prima zi liberă acordată de Guvern. Ei au aflat că Centrul de Transfuzii Sanguine este deschis și au mers de dimineață să doneze. Peste 60 de persoane au stat la rând pentru a arăta că le pasă de semenii lor aflați în suferință. Numărul a fost unul neașteptat de mare, avand în vedere că media zilnică este de 20-25 de donatori.
Criza de sânge din sistemul sanitar i-a făcut pe cei de la Centrul de Transfuzii Sanguine din Botoșani să fie la program, deși și pentru ei, ca pentru toți ceilalți bugetari, 29 decembrie a fost zi liberă. Surpriza lucrătorilor de aici a fost foarte mare, când au văzut cât de mulți oameni au venit să doneze.
„Știți că întotdeauna noi am lucrat în zilele acestea de punte. Anul trecut am lucrat câteva sâmbete, s-a încercat să se recolteze în zilele libere, dar niciodată nu au fost așa mulți”, a spus directorul centrului, Paraschiva Temneanu.
Ea susține că mulți dintre donatori au fost la primul gest de acest fel.