O firmă din Botoșani obține un contract de 10 milioane de euro pentru reabilitarea unei porțiuni din rețeaua de energie termică din municipiul București. Este vorba de societatea comercială Elsaco Electronic SRL, controlată de omul de afaceri Valeriu Iftime, care a încheiat un contract cu Primăria Generală a municipiului București pentru reabilitarea a 5,95 kilometri din Magistrala I Sud de termoficare. Valoarea exactă a contractului obținut de Elsaco Electronic SRL este de 49.260.349 lei.
Un alt lot, magistrala Progresu Berceni, tronson CB 4 – CO5, în lungime de 3,9 kilometri, a fost câștigat de societatea comercială Construcții Erbașu SRL, în timp ce un al treilea lot (Magistrala II Sud, tronson CM 43 – CO 2 – 4,477 Km. + Obiectiv 4, Magistrala II-III Grozavești, tronson C 15/20 – CS 12 – 5, 526 km) nu a fost adjudecat din cauză că „au fost depuse numai oferte inacceptabile si/sau neconforme”.