Medicii implicaţi în lupta cu pandemia de COVID 19 avertizează asupra faptului că procentul de vaccinare raportat este de fapt mai mic. Dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva, spune că cei care refuză să îşi facă cea de-a treia doză de vaccin, pot fi consideraţi ca fiind persoane nevaccinate deoarece titrul anticorpilor a scăzut după jumătate de an.
“Din fericire, în momentul de faţă se observă o scădere a numărului de cazuri. Sfatul meu însă este de a fi vigilenţi în continuare, de a respecta măsurile de prevenţie şi în primul rând de a continua vaccinarea. Este foarte important să executăm şi cea de-a treia doză. Faptul că persoanele vaccinate nu au optat pentru realizarea celei de-a treia doze ne-a dus în situaţia care este acum în ţările din vestul Europei, unde incidenţa a început să crească. Este verificat din punct de vedere ştiinţific că titrul de anticorpi este menţinut în organism până la un interval de 6-7 luni. De aceea este foarte importantă doza booster. Atâta timp cât rata de vaccinare se menţine la un nivel atât de scăzut, inclusiv la persoanele care au deja două doze, nu vom putea evita valul 5. Chiar dacă discutăm de o rată de vaccinare de 40%, trebuie să luăm în calcul ceea ce spuneam şi anume că persoanele care nu au efectuat cea de-a treia doză, deşi au făcut primele două doze, pot fi considerate ca persoane nevaccinate”, a subliniat dr. Florin Roşu.
Ieri, la nivelul judeţului Iaşi au fost raportate alte 56 de noi cazuri COVID 19, incidenţa la nivelul municipiului reşedinţă ajungând la 1,93 la mia de locuitori.
Sursa: Ziarul de Iasi