Un număr de 21 de botoșăneni au fost depistați pozitiv COVID 19 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategic, Numărul infectărilor cu noul coronavirus este în scădere și duminică, în județul Botoșani, în condițiile în care sâmbătă au fost raportate 31 de cazuri noi COVID.
Și rata de infectare în județ a scăzut la 1,41 la mia de locuitori, față de sâmbătă când a fost de 1,47 la mie. De la începutul pandemiei și până acum, un număr de 22.298 au avut această boală.
De asemenea, autoritățile centrale anunță și decese din cauza COVID; la Botoșani.
”În intervalul 20.11.2021 (10:00) – 21.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 121 de decese (58 bărbați și 63 femei), din care 16 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București”, se precizează în comunicatul remis de Grupul de Comunicare Strategic.
Județele Suceava și Botoșani
Cele mai nevaccinate din țară au ieși primele din carantină
TRAIASCA ARBIDOLUL