Centre de permanenţă la Darabani şi Truşeşti, în locul spitalelor

Rodica Hutuleac, preşedintele CAS Botosani
Rodica Hutuleac, preşedintele CAS Botosani

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a cerut Direcţiei de Sănătate Publică urgentarea procedurii de înfiinţare a unor centre medicale de permanenţă în Truşeşti şi Darabani. Rodica Huţuleac, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani, a declarat că la Truşeşti a fost transferată o ambulanţă Smurd, pe lângă cele patru ambulanţe care asigurau urgenţele din teritoriu.

Am luat legătura cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi a mai fost transferată o ambulanţă SMURD, care asigură urgenţa. Am solicitat DSP să urgenteze înfiinţarea centrelor de permanenţă la Darabani şi Truşeşti. Este un lucru foarte bun, plus că au fost medicii specialişti de la Truşeşti, care vor să deschidă cabinete medicale de specialitate şi care să intre în contract cu Casa. În momentul în care vor avea cabinetele înfiinţate, cu tot ceea ce este necesar, respectiv autorizaţie sanitară vor intra în contract cu Casa. Urgenţele sunt asigurate„, a precizat Rodica Huţuleac.

Aceasta spune că autorităţile de la Truşeşti ar trebui să facă demersurile necesare din punct de vedere juridic, astfel încât Secţia de radiologie a fostului spital să aibă personalitate juridică, astfel ca de la 1 iunie să poată intra în contract cu Casa şi pentru ca pacienţii să poată face local investigaţii paraclinice şi radiologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *