O explozie neurmată de incendiu s-a produs, luni, într-o locuință din satul Plopenii Mari, comuna Ungureni. Proprietara, în vârstă de 79 ani, a folosit aragazul pentru a încălzi mâncarea, după care a închis gazul doar de la mașina de gătit, nu și de la butelia care prezenta defecțiuni la regulatorul de presiune.
Gazul acumulat în încăpere a produs o explozie în momentul în care femeia a aprins becul. Forțele de intervenție au fost chemate de o vecină care a auzit zgomotul exploziei. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială cu apă și spumă, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Surprinsă de suflul exploziei, aceasta a suferit arsuri ușoare, dar a refuzat transportul la spital, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.