Necaz pentru un bărbat din județul Botoșani, după ce un incendiu i-a distrus casa. Este vorba despre Puiu Butnariu, din comuna Dângeni, căruia marți, 2 noiembrie 2021, i-a luat foc casa de la un scurtcircuit. Focul a distrus bunurile dintr-o cameră și o parte din acoperiș. De unul singur, Puiu Butnariu a evacuat din casă toate obiectele arse și a început să repare ce a distrus focul.
„Pentru că vrem să-i arătăm că nu este singur, acum, la mare necaz, am decis să-l ajutăm. Primarul comunei a dat dispoziție ca toată rețeaua electrică din locuință să fie reparată de către primărie. În plus, angajații din instituție au hotărât să-l ajute cu materiale pentru repararea casei dar și forță de muncă. În acest sens, facem un apel către toți locuitorii comunei Dângeni să ajutăm acest om care, în acest moment, se află într-un mare necaz”, este mesajul transmis de reprezentanții Primăriei Dângeni.
Cei care pot dona materiale de construcții necesare reparării casei, uși, ferestre, produse electronice și electrocasnice de care nu se mai folosesc (aragaz, frigider, televizor, butelie etc.) sunt rugați să sune la nr. de telefon 0754.074.547 pentru detalii.